Biblioteca universitară participă la seminarul profesional privind publicările în ediții de tip „prădător”

Pe 29 octombrie, echipa Bibliotecii a participat la seminarul profesional „Fenomenul publicării în ediții pseudoștiințifice de tip prădător în comunitatea academică din Republica Moldova”, susținut de Ecaterina Scherlet, director al BS UPSC. Evenimentul a pus în centrul atenției un fenomen tot mai prezent în mediul academic: publicațiile care promit vizibilitate și recunoaștere rapidă, dar nu respectă rigorile evaluării științifice, punând în pericol calitatea cercetării și credibilitatea cercetătorilor.
 Seminarul a prezentat detalii din proiectul cu același titlu, finanțat de Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare, care a identificat modalități concrete de a contracara acest tip de publicare. Participanții au discutat despre mecanismele prin care revistele și conferințele prădătoare operează și au fost familiarizați cu recomandările elaborate pe baza sondajelor în comunitatea academică, a analizei legislației naționale și a bunelor practici internaționale. Recomandările vizează universitățile, institutele de cercetare și bibliotecile, pentru a sprijini cercetătorii în alegerea surselor sigure și în menținerea standardelor eticii științifice.

Un punct central al discuțiilor a fost rolul bibliotecilor universitare și științifice, care joacă un rol activ în sprijinirea comunității academice, ajutând cercetătorii și studenții să identifice sursele sigure, să dezvolte gândirea critică și să se familiarizeze cu principiile eticii informaționale. Prin activități educative și consultanță specializată, bibliotecile contribuie direct la prevenirea implicării cercetătorilor în publicații de tip prădător, consolidând astfel integritatea procesului academic.

Seminarul a fost apreciat de toți participanții ca o experiență utilă și captivantă, oferind instrumente practice și perspective noi pentru protejarea calității cercetării și susținerea cercetătorilor în mediul academic din Republica Moldova.

You may also like...