85 de ani de excelență la UPSC
La 3 octombrie 2025, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău a marcat 85 de ani de excelență academică printr-o ședință festivă desfășurată sub genericul „UPSC 85: istorie și modernitate”. Evenimentul, găzduit în Clasa Viitorului, a reunit oficialități, cadre didactice, parteneri strategici și invitați de seamă din țară și de peste hotare.
Biblioteca Științifică UPSC a avut plăcerea de a participa la această sărbătoare, împărtășind emoția unei aniversări ce poartă în sine istoria și valorile unei instituții de referință pentru educația din Republica Moldova.
Discursurile rostite în cadrul ceremoniei au pus în evidență contribuția de necontestat a UPSC la formarea generațiilor de profesori dedicați, la promovarea inovației în educație și la consolidarea unei societăți bazate pe cunoaștere. Totodată, a fost remarcat rolul universității în păstrarea tradițiilor academice, dar și în modernizarea procesului educațional pentru a răspunde cerințelor actuale.
Un moment aparte l-a constituit inaugurarea expoziției fotografice „UPSC – Trecut, Prezent, Viitor”, care a oferit participanților o incursiune vizuală în istoria instituției, aducând laolaltă emoție, memorie și inspirație.
Biblioteca Științifică adresează cu această ocazie cele mai calde felicitări comunității academice a UPSC, dorindu-i noi realizări, perseverență în promovarea calității și excelenței, precum și inspirație în edificarea viitorului educației din Republica Moldova.
La mulți ani, UPSC!