Despre noi

Biblioteca Științifică a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”

Redeschisă  în august 1967, Biblioteca Ştiinţifică a UPS „Ion Creangă” este parte integrantă a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, care asigură cu resurse informaționale procesele de instruire, cercetare şi formare continuă.  Evoluţia activităţii Bibliotecii Ştiinţifice a fost determinată de structura şi activitatea instituţiei-fondator: deschiderea, închiderea sau reorganizarea unor facultăţi, schimbările în programele analitice ale cursurilor normative şi opţionale, trecerea în alte edificii, deschiderea şi reorganizarea sălilor de lectură şi a punctelor de împrumut la domiciliu.

Misiunea Bibliotecii Științifice constă în asigurarea informațională a procesului de studii, cercetare și formarea continuă prin dezvoltarea și actualizarea colecțiilor, extinderea accesului la resursele informaționale, diversificarea serviciilor și produselor, acordarea facilităților de informare și lectură, formarea culturii informației a utilizatorilor.

Biblioteca Științifică a UPS „Ion Creangă” este Centru Biblioteconomic Departamental pentru bibliotecile instituțiilor din învățământul general, profesional tehnic postsecundar și postsecundar nonterțial de profil pedagogic (zona Centru și Sud) şi parte componentă a Sistemului Naţional de Biblioteci din Republica Moldova.

Biblioteca Ştiinţifică a UPS „Ion Creangă” este membru al Consorţiului REM (Resurse Electronice pentru Moldova), participantă în proiectele internaţionale  Tempus MISISQ – „Modernizarea serviciilor informaţionale pentru îmbunătăţirea calităţii studiilor” (2013-2016), „Modernizarea serviciilor bibliotecilor universitare din Moldova” (03/2016-10/2019) în parteneriat cu Academia de Studii Economice a Moldovei, Universitatea din Bergen, Norvegia, Universitatea Transilvania din Braşov, România şi 18 biblioteci universitare din Republica Moldova.

Biblioteca promovează valorile biblioteconomice europene prin diversificarea şi modernizarea serviciilor informaţionale, creând un spaţiu informaţional unic pentru cercetătorii din Republica Moldova. 

La 01.01.2020, patrimoniul Bibliotecii Universitare includea 722 597 unităţi bibliotecare  (272710 publicaţii ştiinţifice şi 318372 publicaţii didactice) în limbile română, rusă, franceză, engleză, germană, italiană, spaniolă etc.

Achiziţiile de publicaţii, efectuate în ultimii ani în Republică şi peste hotarele ei au permis actualizarea considerabilă a colecţiilor Bibliotecii în conformitate cu cerinţele informaţionale ale utilizatorilor, cu schimbările, intervenite în domeniul învăţământului superior, inclusiv în cadrul universităţii (aderarea la standardele educaţionale europene, modificarea şi diversificarea nomenclatorului de specialităţi), cu activitatea de cercetare ştiinţifică, desfăşurată în Universitate.

Una din provocările actuale pentru biblioteca universitară este crearea unei colecţii de diverse tipuri şi genuri de documente, care să corespundă cerinţelor de studiu şi de cercetare ştiinţifică ale studenţilor şi cadrelor didactice. Cunoaşterea cerinţelor utilizatorilor în Bibliotecă se bazează pe analiza mai multor surse, cum ar fi: planurile de învăţământ ale facultăţilor; planurile şi temele de cercetare ştiinţifică; bibliografii selective şi obligatorii pentru fiecare disciplină; sugestii personale ale cadrelor didactice şi ale altor categorii de utilizatori. Al doilea aspect se referă la cunoaşterea surselor de informare, privind posibilităţile de dezvoltare a colecţiilor: piaţa editorială, cataloagele editurilor, ofertele de la edituri şi librării. Achiziţiile prin cumpărare sunt principala sursă de completare a colecţiei Bibliotecii.

Un aport esenţial la dezvoltarea resurselor informaţionale a Bibliotecii Universitare îl au donaţiile de carte, parvenite din proiecte, din partea instituţiilor de stat şi nonguvernamentale: Fundaţia Cărţii, Asociaţia „Simion Mehedinţi”, Biblioteca Institutului de Romanistică Viena, Proiectul AFP, Proiectul MOLDINCLUD (Tempus), Casa Limbii Române „N. Stănescu”, proiectul Tempus WETEN, ACELF, Fundaţia Soros Moldova, AO „Lumos Foundation Moldova”, AO SYLLABUS, Camera Naţională a Cărţii RM, proiectul „TEREC”, Institutul Patrimoniului Cultural, Institutul „Fraţii Golescu” Bucureşti, Fundaţia DIGNITAS Bucureşti şi a.

Schimbul de publicaţii (naţional şi internaţional) este un mijloc de dezvoltare a colecţiilor Bibliotecii Universitare. Relaţiile de colaborare a Bibliotecii Universitare cu alte Biblioteci şi Centre informaţionale sunt stabilite în baza acordului încheiat, şi prevăd realizarea activităţii de: primire, expediere şi evidenţă a publicaţiilor din fondul de schimb. Printre partenerii internaţionali ai Bibliotecii Ştiinţifice a UPS „Ion Creangă” sunt: Biblioteca Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava, Biblioteca Universităţii „Petre Andrei” Iaşi; Biblioteca Universităţii din Piteşti; Biblioteca Universităţii „1 decembrie” Alba Iulia; Biblioteca Universităţii “Petru Maior” Târgul Mureş; Biblioteca Universităţii Transilvania din Braşov; Biblioteca Centrală Universitară ”Lucian Blaga” din Cluj-Napoca; Biblioteca Universităţii din Craiova; Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” a Universităţii „A.I. Cuza” din Iaşi; Biblioteca Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi şi a.

De-a lungul anilor s-a stabilit şi se menţine schimbul de publicaţii cu bibliotecile şi centrele informaţionale din Republica Moldova, cum ar fi: Biblioteca Naţională a Republicii Moldova, Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Biblioteca Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de Stat, DIB ULIM şi a.

Colecţiile Bibliotecii conţin cărţi, publicaţii seriale, publicaţii cu termen provizoriu de păstrare şi publicaţii electronice, care sunt organizate într-un sistem, determinat de destinaţia şi funcţionalitatea lor. Sistemul de servire a utilizatorilor cuprinde: consultarea publicaţiilor în 4 săli de lectură specializate cu o capacitate totală de 200 locuri; accesul la bazele de date naţionale şi internaţionale, la publicaţiile electronice în Mediatecă; împrumutul la domiciliu și împrumutul interbibliotecar.

Informatizarea integrală a Bibliotecii Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” a demarat în anul 1999, odată cu realizarea obiectivelor proiectului Centrul de informare şi documentare „Ştiinţe ale educaţiei”, co-finanţat de către Fundaţia Soros-Moldova şi Universitate. Acest fapt a permis eficientizarea şi modernizarea activităţii informaţionale, transformarea Bibliotecii întru-un centru de informare pentru structurile universitare.

Mediateca a fost înfiinţată în luna august 2005 şi este dotată cu 22 computere. Mediateca asigură consultarea surselor de informare şi documentare din colecţia uzuală, accesul la bazele de date naţionale şi internaţionale, accesul Internet, accesul la bazele de date locale (catalogul electronic al Biblioteca UPS „Ion Creangă” etc.), digitizarea şi constituirea colecţiei electronice a bibliotecii.

Realizarea obiectivelor proiectului „Modernizarea serviciilor informaţionale pentru îmbunătăţirea calităţii studiilor” a permis modernizarea infrastructurii informaţionale, crearea arhivei digitale instituţionale cu acces deschis la informaţie, implementarea de noi servicii pentru comunitatea universitară şi extinderea cursului Cultura Informaţiei în biblioteca universitară.

Infrastructura informaţională este suplinită de produs informaţional – platforma PRIMO http://primo.libuniv.md/. În Primo sunt integrate cataloagele electronice a şapte biblioteci universitare partenere în proiect. Catalogul electronic al UPSC conţine circa 92300  de înregistrări. În cadrul bibliotecii universitare funcționează Biblioteca electronică, ce pune la dispoziția utilizatorilor o colecţie de diverse documente în format digital: texte, materiale vizuale, audio sau video, fiind stocate în format electronic  şi impunând condiţii specifice de consultare.

Creşterea vizibilităţii UPS „Ion Creangă” s-a produs şi prin înregistrarea lucrărilor profesorilor universităţii în Repozitoriul Instituţional Digital http://dir.upsc.md:8080/xmlui/, care este înregistrat în http://www.opendoar.org/. Repozitoriul instituţional al Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” reprezintă o arhivă electronică (depozit) deschisă, cumulativă, gestionată de Biblioteca Ştiinţifică în vederea acumulării, stocării, conservării şi diseminării producţiei ştiinţifice a Universităţii.

În calitate de Centru Biblioteconomic Departamental pentru bibliotecile instituțiilor din învățământul general, profesional tehnic postsecundar și postsecundar nonterțial de profil pedagogic (zona Centru și Sud), începând cu anul 2005, Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă ” acordă asistenţă metodologică privind activitatea bibliotecilor şcolare din zona Centru și Sud; organizează acţiuni de îndrumare practică în reţea; colectează, analizează şi diseminează datele statistice cu privire la activitatea bibliotecilor școlare; asigură implementarea standardelor naţionale şi internaţionale, funcţionalitatea cadrului de reglementare, îmbunătăţirea proceselor tehnologice specifice activității bibliotecilor din reţea.